S-a căsătorit, dar inima era doar la altul. A rămas însărcinată și a încercat să schimbe viața.

0
1047

Nu toate deciziile pe care le facem în viață pot fi trecute cu vederea, iar greșelile pe care le faci te pot bântui și veni după tine să te facă să plătești. Iată povestea unei femei care a ajuns la bătrânețe să își plângă viața pe care a pierdut-o cu mult timp în urmă pe seama a mai multe greșeli.

Au trecut ani mulți de la întâmplările pe care le povestesc, dar în inima mea sunt toate atât de vii, de parcă s-ar fi întamplat ieri. Cum era să uit că bărbatul pe care-l iubeam și-a luat zilele din cauza mea? Și cum aș fi putut să trec peste moartea băiatului meu, fiul lui? Sau peste faptul ca soțul meu și fiica mea m-au renegat?

M-am hotărat să vă scriu din dorința de a împărtăși singuratatea bătrâneții cu alți oameni. Port cu mine povara multor ani. Ochii mei au văzut multe în peste 70 de ani de viață. Din păcate, pentru tot ce mi se întamplă, e doar vina mea. Din această cauză trăiesc astăzi la limita sărăciei, căutand în gunoaie ca să îmi cumpăr o pâine.

În tinerețe am fost o fată frumoasă foc. Aveam părul lung, roșcat și cârlionțat. Băieții se înghesuiau să mă ceară de nevastă. Tata, fost om politic al vremurilor de atunci, nu iși permitea sa mă dea oricui. A aranjat o căsătorie cu un băiat de familie bună, Gelu, și ne-a dat o casă cu grădină în dar de nuntă.  Eu îl iubeam pe ascuns pe Marin. Și Marin mă iubea. Era băiat sărac. Familia lui trăia într-o casă sărăcăcioasă, la țară. Avea încă patru frați. Eu eram singură la părinți. Nici în ruptul capului nu ar fi acceptat tata să mă mărit cu el. M-am supus deciziei sale.

La 20 de ani, semnam la primărie. Aveam o rochie lungă, albă, din voal, și capul acoperit cu o pălărie. O adusese un unchi de la Paris.

Toată ziua aceea, ochii mi-au lăcrimat.  Mă gândeam la Marin, baiatul pe care îl doream lângă mine. Nu știam cum să mă descurc în acea căsnicie.

După nuntă, am început să mă văd pe ascuns cu Marin. Când Gelu era plecat noaptea la muncă, Marin venea la noi acasă și rămânea până în zori. Înainte de a mă mărita, nu avusesem legături intime, căci așa erau vremurile atunci, fetele trebuiau să fie domnișoare în noaptea nunții.

Am rămas însarcinată peste vreo trei luni. Nu știam al cui era copilul. Primul meu gând a fost sa scap de Marin, că să nu îmi pun căsnicia în pericol. L-am anunțat ca renunțăm la noi, la iubirea noastră.

Citeste continuarea pe Loon.ro


loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here