Lovitura de teatru! Ce s-a intamplat cu Liliana, dupa ce s-a iubit cu Nelson Mondialu’ Decizie radicala luata de Alexandru

0
11138

Tânăra din Bistriţa, Liliana Pop, concurenta de la “Gospodar fără perche“ a reuşit să intrigue telespectatorii încă din primele ediţii ale concursului. Liliana are 20 de ani şi luptă să îl cucerească pe Alexandru Abramiuc (28 de ani), din Negostina, judeţul Suceava.

Tânăra l-a dus pe studentul din Suceava să îi cunoască părinţii:”Nu ştiu ce o să ne rezerve viitorul, dar, deocamdată, o să îl prezint părinţilor mei pe Alex şi sper să îl placă. Prima reacţie o să fie foarte importantă, apoi nu mai contează. Să vadă cum te duce capul, ce scoţi pe gură, cum te comporţi, manierele la masă, mai ales“.

“Am emoţii, sper să fac o impresie bună. La urma urmei, merg în casa oamenilor pentru prima dată”, a spus Alexandru, care i-a dus Mihaelei Pop, mama Lilianei, un buchet de flori, iar tatălui ei, Radu, “ceva dulce, pentru îndulcirea relaţiei”, a spus Alexandru.

“Am observat în acest băiat un tânăr plăcut, cu un simţ al umorului bine dezvoltat, dar totuşi cu o ambiţie, şi în privire, şi în gândire. Am încredere deplină în decizia pe care o va lua. Îmi place mult de băiat, dar nu pot să spun dacă va rămâne cu el sau nu”, au fost cuvintele mamei Lilianei.

sursa: www.cancan.ro


loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here